Titlul de „vechi prieten al poporului chinez” e acordat unor lideri internaționali de „Renmin Ribao” (Cotidianul poporului), iar lista cuprinde vreo șase sute de nume (nu lipsesc din Gadaffi, nici Bashar al-Assad). Adevărul este că fostul Secretar de Stat al președintelui Nixon și consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Ford își binemerită titlul. E cel mai important și mai avizat cunoscător al realităților chineze, un lobbyist al Beijingului, după ce și-a încheiat misiunile oficiale la Casa Albă, iar cartea sa publicată în 2011, „China” a devenit cartea de căpătâi a celor care să înțeleagă fenomenul marii republici est-asiatice.
Prieten (și consilier, spun unii) al președintelui Xi, Kissinger e cel care l-a salvat pe președintele Trump, în primele zile ale mandatului, după gafa cu Taiwanul. Tot Kissinger i-a oferit ginerelui prezidențial Jared Kushner primul canal cu China.
Nu doar pe Trump încearcă să-l sfătuiască venerabilul diplomat. Doamna Clinton i-a cerut deseori părerea pe vremea când era Secretar de Stat (Kissinger menține relații excelente și cu președintele Putin). Nici unul, nici celălalt însă nu par a-i fi înțeles sfaturile.
Ieri, Henry Kissinger (cu o minte la fel de ascuțită ca în urmă cu aproape o jumătate de secol, când s-a deplasat întâia oară în China, intermediind strălucit schimbarea de paradigmă în relațiile sino-americane) a lansat un nou concept geostrategic pentru relațiile SUA-China: co-evoluție.
Susținând necesitatea imperioasă a întăririi relațiilor Washingtonului cu Beijingul – singura soluție rațională în acest moment, oricare alta însemnând deastru pentru cele două țări și pentru întreaga lume – Kissinger a ținut să sublineze că inițiativa Chinei (modernizarea așa-numitului Drum al Mătăsii, terestru și maritim) de se conecta la Asia Centrală și Europa „va avea semnificația practică de a muta centrul mondial de greutate din Atlantic în Pacific”.
Sorry, there are no polls available at the moment.